182: Transformă-ți casa într-o sărbătoare estetică, cu Andra Raicu
Manage episode 441844670 series 2752419
Ideea pauzei de bine de azi s-a născut în urma unui connection letter pe care l-am trimis acum exact o lună și în care vorbeam despre cum putem să ne cunoaștem mai bine cu ajutorul locuinței noastre. Andra, care este arhitect de interior, mi-a răspuns atunci la mail și am construit împreună firul roșu pentru dialogul de azi.
Andra ghidează oamenii către îmbunătățirea calității vieții prin amenajarea, esențializarea și organizarea locuinței și a fondat The Interior Instinct din dorința de a contribui la amenajarea a cât mai multe locuințe aliniate cu valorile, nevoile și principiile celor care le locuiesc, astfel încât acestea să îi susțină în evoluție, dar să le și simplifice viața și să îi îndemne la încetinirea ritmului.
Ne vei auzi vorbind despre mituri legate de designul de interior, despre cum îți poți amenaja sau reamenaja locuința fără să îți golești contul bancar, despre etape pe care nu le poți sări în pregătirea pentru un proiect de design/redesign al casei, despre întrebări pe care să ți le pui, despre funcționalitatea spațiilor, circulație, estetică, scenarii de iluminat și multe altele.
Pe Andra o găsești pe site și pe Instagram.
E-book-ul Andrei este aici.
M-aș bucura să-mi dai de veste că ai ascultat episodul, dacă ți-a plăcut, dacă te-a ajutat. Și apreciez dacă alegi să îl distribui în social media sau dacă îl dai mai departe către 2-3 persoane apropiate ție. Ne ajuți să atingem pragul de 500.000 de ascultări? 😁
Nu uita să urmărești podcastul pe:
- Instagram: Pauza de Bine
- Facebook: Pauza de Bine
- Youtube: Cristina Oțel
189 פרקים